Universitatea Craiova este campioana eSuperligii!

Ultima etapă a eSuperligii a avut loc la Sfântu Gheorghe, acolo unde lupta pentru titlu a ajuns la ultimul și cel mai important episod din întreaga serie.

Atât Universitatea Craiova, cât și FC Rapid 1923 au făcut această deplasare cu ambiții reale de a pune mâna pe mult râvnitul trofeu al eSuperligii

UTA Arad se califică în eSupercupa! 

Cosmin Vedeanu (UTA Arad) a venit la Sfântu Gheorghe cu șanse foarte mari de a își menține locul în TOP 8, iar o singură victorie în două partide l-ar fi ajutat pe jucătorul arădenilor să asigure acest obiectiv. Primul său meci din ultima etapă a fost împotriva lui Alexandru Bucur (U Cluj), ocupantul ultimei poziții în clasament. Așa cum era de așteptat, Cosmin a pornit din postura de favorit, iar rezultatul a confirmat acest statut, jucătorul de la UTA Arad învingând cu scorul de 4-2

UTA Arad
UTA
UTA Arad
UTA
Cosmin Vedeanu
4
2
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
UTA
Alexandru Bucur

Într-un moment în care lucrurile nu prea mai contau pentru nici una dintre formații, UTA Arad și FCSB au urcat pe scenă pentru a disputa un duel fără o miză legată de clasament, ci doar una legată de onoare și orgoliu. Totuși această onoare nu a putut fi revendicată de către niciunul dintre jucători în totalitate, scorul final fiind de 1-1, iar echipele plecând mulțumite cu câte un punct după 90 de minute tensionate.

UTA Arad
UTA
UTA Arad
UTA
Cosmin Vedeanu
3
4
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UTA
Razvan Puiu

Universitatea Craiova provoacă un coșmar FCSB-ului în încercarea de a câștiga titlul

Ultimul meci al lui Emil Constantinescu (FCSB) avea să fie chiar împotriva jucătorului cu cea mai mare șansă de a deveni campion, Răzvan Puiu de la Universitatea Craiova. Chiar dacă multă lume se aștepta ca Răzvan să fie fără dar și poate favoritul în acest meci, nimeni nu ar fi mizat neapărat pe un meci cu 10 goluri. Chiar dacă suma de goluri poate face să pară că meciul a fost unul echilibrat, rezultatul contrazice aceste bănuieli. Răzvan Puiu nu a avut milă absolut deloc și a demonstrat în fiecare minut al partidei că dorește să fie campion și că își ia șansele în serios, iar după 90 de minute tabela indica scorul de 8-2 în favoarea echipei din Craiova

FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
1
1
UTA Arad
UTA
UTA Arad
FCSB
Cosmin Vedeanu

Remiză albă între POLI Iași și Dinamo București

Un lucru cu care nu am fost neapărat obișnuiți în acest sezon sunt remizele albe. Am avut ocazia de a vedea scorul de 0-0 în câteva rânduri pe parcursul sezonului, însă temele principale ale acestei stagiuni au fost golurile și răsturnările de situație. Totuși, într-o etapă ideală putem spune că este bine să vedem și un astfel de meci, iar Robert Buculeanu (POLI Iași) și Valentin Ilie (Dinamo București) ne-au asigurat de acest fapt, conturând ultima remiză albă a acestui sezon. Bineînțeles, un meci fără goluri nu este echivalentul unui meci lipsit de spectacol, însă uneori ocaziile nu se transformă niciodată în goluri, iar scorul rămâne neclintit pe tot parcursul meciului, punând mai mult în evidență capabilitatea defensivă a fiecărei echipe, în detrimentul celei ofensive. 

DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
0
0
POLI Iași
IAS
POLI Iași
DIN
Robert Buculeanu

FC Botoșani o oprește pe CFR Cluj din drumul spre TOP 8

O altă echipă care a venit cu șanse de calificare la Sfântu Gheorghe, însă ceva mai incerte, este CFR Cluj, reprezentată de Adrian Lapoși. Cu un singur meci rămas în mână, misiunea jucătorului clujean părea a fi una destul de complicată, însă cu o victorie acesta putea continua să spere. Adrian avea să îl întâlnească pe Mircea Catrina de la FC Botoșani, echipă deja în afara oricărei șanse la TOP 8. Meciul a fost unul foarte echilibrat, echipele fiind la egalitate pentru aproape întregul meci. FC Botoșani a dominat la capitolul posesie cu siguranță și surpriza a venit în minutul 90+1 când după un atac individual, Mircea Catrina reușește să înscrie pentru a treia oară, oprind orice fel de șansă a CFR-ului de a trece mai departe. 

FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
3
2
FC CFR 1907 Cluj
CFR
Adrian Lapoși_CFR
FC CFR 1907 Cluj
FCB
Adrian Lapoși

Farul Constanța și Gloria Buzău oferă meciul etapei

Dacă mai devreme am menționat unica remiză albă a acestei etape, trebuie să vorbim și despre meciul cu cele mai multe goluri, cel dintre Irinel Hauca (Farul Constanța) și Andrei Tucaliuc (Gloria Buzău). Pe parcursul a 90 de minute pline de asedii la ambele porți, cele două formații au punctat de 11 ori în total. În acest scenariu, echipa constănțeană a ieșit cu câștig de cauză, scorul final fiind de 6-5 în favoarea formației lui Irinel Hauca. Acest scor nu doar că ne-a adus cel mai spectaculos meci al etapei, însă ne-a confirmat și calificarea celor de la Farul Constanța în eSupercupa

FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
6
5
GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
FAR
Andrei Tucaliuc

Rapidul își păstrează speranțele! 

În această luptă pentru titlu desfășurată în ultima zi, Alexandru Moisii mai avea un singur cuvânt de spus înainte de a urmări cu sufletul la gură meciul lui Răzvan Puiu care avea să decidă soarta campionatului. Pentru a își asigura o oarecare ușurare înainte de vizionarea ultimului meci al acestui sezon, Alexandru trebuia neapărat să îl învingă pe Irinel Hauca pentru a își mai păstra poziția de lider. Misiunea a fost îndeplinită cu succes, chiar dacă nu am văzut întocmai Rapidul spectaculos și plin de goluri, așa cum eram obișnuiți. Un scor simplu de 1-0 a adus victoria echipei FC Rapid 1923 care și-a terminat atacurile, iar acum tot ce mai putea face era să aștepte și să urmărească ce face adversarul său direct în lupta pentru titlu. 

FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
RAP
Alexandru Moisii
8
1
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
RAP
Irinel Hauca

Universitatea Craiova trece de Sepsi OSK și câștiga titlul la Sfântu Gheorghe

Ajungem și la ultimul meci al acestui sezon, cel care avea să decidă totul și să schimbe soarta campionatului pe care cu toții am fi considerat-o destul de clară în urmă cu câteva săptămâni. Valentin Bîrleanu, jucătorul care a reușit să îl tragă de mânecă pe Alexandru Moisii în lupta pentru titlu, nu a reușit să facă același lucru și cu Răzvan Puiu, jucătorul Craiovei arătându-și foarte clar obiectivul prin stilul de joc. Scorul final al partidei a fost de 3-2 și, după un campionat dominat aproape în întregime de către FC Rapid 1923, Universitatea Craiova iese campioana eSuperligii pe ultima sută de metri. 

Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
3
2
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
UCV
Valentin Bîrleanu

Bineînțeles, faptul că Universitatea Craiova a revenit eroic în lupta pentru titlu și a reușit să câștige nu arată vreo scădere de formă a lui Alexandru Moisii sau o diferență de nivel, ci mai degrabă intensitatea meciurilor din eSuperliga și modul în care schimbările făcute în fiecare echipă de la săptămână la săptămână pot face modificări în întregul clasament și pot crea surprize care păreau a fi imposibile.

Chiar dacă sezonul de eSuperliga a luat sfârșit, aventura acestor jucători nu se termină aici, deoarece pe 2-3 mai vor avea loc meciurile din eSupercupa care continuă să ofere premii și mize importante ocupanților primelor 8 locuri din actualul sezon. Astfel, timp de două zile, cei mai buni 8 jucători din România se vor duela pentru calificări la concursuri internaționale și premii importante. 
Cum a arătat etapa a 15-a de la Sfântu Gheorghe? – Album Full

Etapa 14 – Ecuațiile din TOP 8 se schimbă la Buzău

La mai puțin de 48 de ore de la sfârșitul etapei a 13-a, Buzăul a devenit noua destinație pentru desfășurarea meciurilor eSuperligii. 

Andrei Tucaliuc și Gloria Buzău au devenit gazdele rundei de marți, 8 aprilie unde etapa 14 a luat startul la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. 

POLI Iași pleacă cu dreptul în drumul spre TOP 8

Robert Buculeanu a venit la Buzău cu o speranță vie în legătură cu poziționarea pe un loc de calificare în eSupercupa. Primul său adversar a fost Alexandru Bucur de la U Cluj. Pe tot parcursul duelului a părut că obiectivul lui Robert este foarte clar, iar nimeni nu poate interveni în calea sa. Astfel, POLI Iași s-au impus cu scorul de 3-1, așteptând următoarele două meciuri ale zilei pentru a trasa linia și a observa rezultatele. 

FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur
1
3
POLI Iași
IAS
POLI Iași
UCJ
Robert Buculeanu

Gazdele fac spectacol într-un meci cu 8 goluri! 

Unicul meci al celor de la Gloria Buzău pe teren propriu avea să fie împotriva celor de la Unirea Slobozia. Andrei Tucaliuc și Robert Dumitru ne-au oferit un duel cu de toate, marcând în total de 8 ori, răsturnând scorul de mai multe ori, iar ambii jucători au punctat după minutul 80. Nici măcar o concluzie nu a putut fi trasă înainte de finalul acestui meci, deoarece părea că oricare dintre echipe poate învinge, iar nimeni nu dorea să încetinească ritmul. În cele din urmă, fluierul arbitrului a pus capăt unuia dintre cele mai interesante dueluri din ultimul timp, iar scorul final avea să fie de 4-4.

UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
SLO
Robert Dumitru
4
4
GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
SLO
Andrei Tucaliuc

FC Botoșani nu își găsește forma la Buzău

Mircea Catrina, reprezentantul celor de la FC Botoșani este un jucător talentat, însă pare că forma slabă continuă să îi afecteze obiectivele jucătorul. Etapa a 14-a venit cu 2 meciuri pe tavă pentru Botoșani, iar primul avea să fie împotriva celor de la Petrolul Ploiești. În contextul actual, Alexandru Țenescu este un adversar de temut, în baza rezultatelor obținute recent, iar acest lucru s-a confirmat și la Buzău. Jucătorul Ploieștiului a reușit să învingă cu scorul de 3-1, ținând garda sus în lupta pentru TOP 8.

FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
1
3
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
FCB
Alexandru Țenescu

În aceeași categorie de adversari cu ambiții se află și Robert Dumitru pe care l-am văzut mai devreme pe scenă într-un meci foarte strâns și tensionat. Tensiunea și-a jucat rolul și în acest meci, deoarece în minutul 87 tabela arăta scorul de 1-1 și părea că echipele urmau să împartă un punct, însă, în minutul 87, în urma unei succesiuni de pase, Robert Dumitru înscrie și reușește să învingă. În timp ce jucătorului Unirii Slobozia se bucura de rezultat, acest scor marchează final unei alte etape fără victorie pentru FC Botoșani. 

FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
1
2
UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
FCB
Robert Dumitru

Șansele celor de la POLI Iași pentru TOP 8 scad! 

Așa cum am menționat, Robert Buculeanu mai trebuia să urce de două ori pe scenă în etapa de la Buzău, iar niciunul dintre meciuri nu se anunța prea ușor. Totuși, primul adversar a fost Andrei Anghelina, jucătorul celor de la AFC Hermannstadt. Andrei a condus cu scorul de 2-0 pentru câteva zeci de minute și, chiar dacă Robert Buculeanu a forțat egalarea, marcând chiar un gol pe final, jucătorul de la Hermannstadt s-a impus, făcând încă un pas important în ceea ce pare a fi noul său obiectiv, un loc pe podium. 

AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina
2
1
POLI Iași
IAS
POLI Iași
FCH
Robert Buculeanu

Imediat după, Robert a revenit pe scenă, de această dată cu Daniel Constantinescu în fața sa. Jucătorul de la Oțelul Galați a venit la Buzău cu o formă cel puțin la fel de bună ca cea a lui Andrei Anghelina, iar acest detaliu nu era cel mai încurajator pentru Robert Buculeanu. Cu toate acestea rezultatul a fost unul relativ pozitiv pentru jucătorul celor de la Iași, 2-2, echipele împărțind un punct într-un moment crucial pentru ambele părți. 

POLI Iași
IAS
POLI Iași
IAS
Robert Buculeanu
2
2
Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
IAS
Daniel Constantinescu

Oțelul Galați câștigă Derby-ul etapei! 

După ce Andrei Anghelina și Daniel Constantinescu s-au luptat pe rând cu Robert Buculeanu de la POLI Iași, a venit momentul ca aceștia să se întâlnească într-un meci direct. Soarta acestui duel avea să fie una destul de importantă pentru lupta pentru locul 4, ocupat de AFC Hermannstadt, însă la o distanță destul de mică de Oțelul Galați. Totuși, chiar și după ce Andrei a venit cu o victorie în acest meci, în timp de Dancos a obținut doar un egal, jucătorul Oțelului a reușit să se impună în meciul care a contat mai mult, cu scorul de 5-3. Chiar dacă această victorie nu a rezultat și în urcarea pe locul 4 a lui Daniel Constantinescu, este un pas important în clasament cu doar câteva runde rămase din sezonul regulat. 

Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
OTE
Daniel Constantinescu
5
3
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
OTE
Andrei Anghelina

Sepsi OSK lasă două puncte la Buzău după remiza cu FCSB

După o perioadă foarte bună a celor de la Sespi OSK, cu rezultate pozitive în fața majorității echipelor din eSuperliga a venit și uh moment ceva mai complicat. Valentin Bîrleanu l-a întâlnit marți pe Emil Constantinescu de la FCSB, iar acesta i-a dat o misiune foarte grea ocupantului locului 3. Chiar dacă distanța din clasament arăta cu mult în favoarea lui Valentin, rezultatul a fost unul de egalitate, 2-2. Astfel, etapa s-a încheiat cu o remiză și o gură de aer pentru FCSB care au câștigat un punct după o perioadă grea.

FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
2
2
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
FCSB
Valentin Bîrleanu

Următoarea etapă a eSuperligii se va desfășura marțea aceasta, 15 martie. Gazdele rundei vor fi cei de la Sepsi OSK, iar accesul publicului este GRATUIT, așadar toată lumea poate veni să își susțină favoriții. Pentru mai multe detalii despre etape și premiile puse la bătaie pentru public urmăriți paginile eSuperligii pe Social Media. 

Spectacol atât în tribune, cât și în teren în etapa a 13-a de la Ploiești

Etapa a 13-a de la Ploiești a luat sfârșit, iar promisiunile legate de spectacol au fost respectate. De la jucători, la pupitrul comentatorilor, chiar și la public, toată lumea a contribuit pentru a face această etapă una memorabilă. 

Alexandru Țenescu, reprezentantul de la Petrolul Ploiești, a fost gazda acestei etape și, deși părea că acesta nu era în totalitate pregătit pentru o etapă atât de mare, Alex s-a pliat perfect așteptărilor. 

FC Botoșani nu îi iartă pe Dinamo București! 

Încă de la începutul zilei am avut parte de multe goluri, primul duel fiind cel dintre Valentin Ilie (Dinamo București) și Mircea Catrina (FC Botoșani). Chiar dacă Dinamo au reușit să puncteze de două ori, FC Botoșani au arătat ceva mai multă forță în acest duel, marcând dublu față de “câinii roșii”. Astfel, Mircea Catrina și-a trecut în cont cea de a doua victorie în acest sezon. 

DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
2
4
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
DIN
Mircea Catrina

FC Rapid 1923 își arată colții înainte de Derby-ul etapei

Pe parcursul ultimelor zile am tot menționat faptul că urmează să asistăm la cel mai așteptat meci din acest sezon, mai exact cel dintre FC Rapid 1923 și Universitatea Craiova, însă înainte de acest duel Alexandru Moisii l-a întâlnit pe Andrei Tucaliuc (Gloria Buzău). Încă de la începutul partidei reprezentantul Rapidului și-a arătat puterea, acesta marcând de 4 ori pe parcursul celor 90 de minute. Totuși, scorul final a fost de 4-1, Gloria Buzău marcând chiar prima în minutul 18.

GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
BUZ
Andrei Tucaliuc
1
4
FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
BUZ
Alexandru Moisii

Sepsi OSK trece de destul celor de la CFR Cluj

După realizările din ultimele etape ale lui Valentin Bîrleanu de la Sepsi OSK fiecare punct contează pentru ocupantul locului 3. În încercarea de a se menține pe urmele celor de la Rapid și Craiova, Valentin trebuia să treacă de Adrian Lapoși (CFR Cluj), unul dintre cei mai periculoși jucători din lupta pentru TOP 8

Acest duel a oferit multe răsturnări de situație, deoarece Valentin Bîrleanu a condus încă din prima repriză cu scorul de 2-0, însă două momente rapide de inspirație l-au readus pe Adrian Lapoși în meci. Chiar și la scorul de 2-2, Sepsi OSK au înscris încă odată, revenind în avantaj, dar nu pentru mult timp. Pe măsură ce minutele treceau apărea impresia ca meciul se va termina la egalitate, însă în minutul 83 Valentin Bîrleanu a dat lovitura de grație, iar tabela a arătat scorul de 4-3 până la finalul meciului. 

SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
OSK
Valentin Bîrleanu
4
3
FC CFR 1907 Cluj
CFR
Adrian Lapoși_CFR
FC CFR 1907 Cluj
OSK
Adrian Lapoși

Unirea Slobozia salvează un punct în ultimul minut! 

POLI Iași versus Unirea Slobozia avea să fie unul dintre meciurile care lansau o echipă înapoi în lupta pentru TOP 8. Conștient de acest lucru, Robert Buculeanu (POLI Iași) a reușit să preia avansul și nu oricum, chiar cu două goluri în fața adversarului său, dând impresia că totul este sub control. Cu toate acestea, un gol l-a readus pe Robert Dumitru în contextul meciului și, după o perioadă de liniște, în minutul 90, acesta a punctat pentru 2-2, prinzând un punct la Ploiești

POLI Iași
IAS
POLI Iași
IAS
Robert Buculeanu
2
2
UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
IAS
Robert Dumitru

Universitatea Craiova continuă seria de meciuri fără înfrângere! 

Meciul dintre Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești a fost unul spectaculos, ambele echipe marcând încă din primele minute ale meciului. Alexandru Țenescu a dat impresia că poate produce o surpriză la el acasă, însă, după ce Craiova a marcat cel de-al doilea gol, acesta nu a mai reușit să-i mai răspundă lui Răzvan Puiu. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea Craiovei, astfel seria de meciuri fără înfrângere ajungând la 11

Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
15
5
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
UCV
Alexandru Țenescu
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
1
2
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
UCV
Alexandru Țenescu

AFC Hermannstadt defilează cu Farul Constanța! 

Un alt meci care se anunța a fi echilibrat și cu multe goluri a sosit! Andrei Anghelina (AFC Hermannstadt) și Irinel Hauca (Farul Constanța) au urcat pe scenă, însă profeția nu s-a adeverit întrutotul. Deși a fost un meci cu multe goluri, factorul de echilibru a lipsit din primul până în ultimul minut, Andrei Anghelina prezentând un scop foarte clar: victoria. Fără dar și poate jucătorul de la Hermannstadt a obținut ceea ce căuta, dar nu înainte de a marca de 5 ori în poarta celor de la Farul, astfel scorul final fiind chiar de 5-0

AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina
5
0
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
FCH
Irinel Hauca

Petrolul Ploiești revine eroic pentru a învinge FCSB 

Chiar și după înfrângere suferită în fața celor de la Universitatea Craiova, etapa Petrolului nu s-a încheiat încă, deoarece aceștia i-au mai întâlnit și pe FCSB, tot în fața propriului public. De această dată, începutul de meci a fost unul destul de instabil pentru Alexandru Țenescu, primind 3 goluri în prima repriză și marcând la schimb doar 1. Cu scorul de 1-3 pe tabelă multă lume îl numea deja pe Emil Constantinescu câștigătorul meciului, însă aceștia uitau că mai este o repriză de jucat. Cu două goluri înscrise destul de rapid, Alexandru a egalat, iar pe finalul partidei acesta a reușit să întoarcă în totalitate rezultatul, ducând scorul la 4-3. Golul a fost înscris dintr-o trivela splendidă care a făcut publicul să erupă, o parte dintre aceștia urcând chiar și pe scenă pentru a sărbători alături de jucătorul lor preferat. 

Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
4
3
FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
FCSB
FCP
Emil Constantinescu

Universitatea Craiova câștigă Derby-ul sezonului! 

Ajungem și la cel mai așteptat meci al etapei și, de fapt, al întregului sezon, Universitatea Craiova vs FC Rapid 1923. Un meci care nu a fost doar despre spectacol și rivalitate, dar și despre situația din clasament, pentru că pentru fiecare echipă acest meci avea o semnificație diferită, dar o importanță la fel de mare. Răzvan Puiu a fost cel care a deschis scorul în acest meci și tot el a reușit să dubleze avantajul, fără a-i da o șansă concretă la replică lui Alexandru Moisii. După marcarea celor două goluri, scorul s-a menținut până la finalul partidei, astfel Rapid fiind învinsă pentru a doua oară în acest sezon, iar Craiova obținând o șansă de a se apropia cât mai mult de locul 1

Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
7
3
FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
UCV
Alexandru Moisii
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
2
0
FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
UCV
Alexandru Moisii

Următoarea etapă a eSuperligii se va desfășura în data de 15 aprilie, la Sfântul Gheorghe, în Piața Libertății. Accesul publicului va fi total GRATUIT, iar oricine poate veni să urmărească echipele sale preferate și spectacolul eSuperligii întru totul. Pentru mai multe detalii despre ce urmează pe finalul sezonului urmăriți paginile eSuperligii pe Social Media.

Cum a arătat etapa a 13-a de la Ploiești? – Album Complet

Etapa 12 – Lupta pentru TOP 8 se intensifică după o ploaie de goluri la Galați

Așteptarea a luat sfârșit în weekend-ul ce tocmai a trecut, iar eSuperliga s-a întors pe ecranele tuturor, promițând spectacol de la meci la meci. 

Sala Siderurgistul Galați a devenit stadionul lui Daniel Constantinescu de la Oțelul Galați pentru o zi, iar titlul de gazdă i-a oferit jucătorului o seară de vis. 

Dinamo București scapă de seria de înfrângeri după o remiză palpitantă cu Buzăul

Valentin Ilie (Dinamo București) și Andrei Tucaliuc (Gloria Buzău) au venit la Galați după mai multe rezultate neprielnice, în căutarea unei reveniri pe final în clasament. Pe tot parcursul meciului am putut observa că ambele echipe au căutat activ victoria, însă nici după 8 goluri nimeni nu a reușit să fie mai presus, scorul final fiind 4-4.

GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
BUZ
Andrei Tucaliuc
4
4
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
BUZ
Valentin Ilie

Andrei Anghelina păstrează speranțele pentru TOP 3

În ultimul timp, reprezentantul celor de la AFC Hermannstadt a fost un candidat serios la una dintre cele 3 poziții de top ale sezonului regulat, iar etapa cu numărul 12 confirmă acest lucru. Andrei Anghelina a venit la Galați pentru două meciuri și nu a dezamăgit deloc. 

Ziua sa a început cu meciul împotriva lui Emil Constantinescu de la FCSB care a reușit să îi pună probleme pe tot parcursul meciului, marcând de două ori, însă Andrei și-a adunat puterile pentru a înscrie și un treilea gol care a dus scorul la 3-2 în favoarea sa. 

FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
FCSB
FCSB
Emil Constantinescu
2
3
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
FCSB
Andrei Anghelina

Etapă de vis pentru UTA Arad, 6 din 6 puncte! 

Întregul sezon al lui Cosmin Vedeanu a fost unul care aducea incertitudinea calificării în eSupercupa pentru fanii UTEI, însă etapa de la Galați a răspuns la multe dintre aceste întrebări. UTA Arad a început ziua printr-o victorie în fața lui Adrian Lapoși (CFR Cluj), unul dintre contracandidații la locurile de TOP 8. Cosmin Vedeanu nu a luat în vedere aceste amănunte, iar jocul său a arătat impecabil, două goluri înscrise în repriza a doua. 

UTA Arad
UTA
UTA Arad
UTA
Cosmin Vedeanu
2
0
FC CFR 1907 Cluj
CFR
Adrian Lapoși_CFR
FC CFR 1907 Cluj
UTA
Adrian Lapoși

După o scurtă pauză, de un meci, Cosmin Vedeanu a revenit pe scenă, de data aceasta pentru duelul cu Irinel Hauca, reprezentantul Farului Constanța. Lucrurile au arătat asemănător, la final de meci diferența a fost tot de două goluri în favoarea UTEI Arad, însă Irinel Hauca a punctat și el o dată, iar scorul final a fost de 3-1. Cele 6 puncte acumulate de Cosmin Vedeanu l-au propulsat până pe poziția a 6-a.

UTA Arad
UTA
UTA Arad
UTA
Cosmin Vedeanu
3
1
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
UTA
Irinel Hauca

13 goluri în 2 meciuri pentru Oțelul Galați

Daniel Constantinescu a venit la Sala Siderurgistul hotărât să facă spectacol pentru fanii Oțelului, iar obiectivul său s-a îndeplinit. Pe Dancos am avut ocazia de a-l urmări între cele două victorii ale lui Cosmin Vedeanu, acesta luptând împotriva lui Alexandru Bucur de la U Cluj. Meciul a început superb pentru Oțelul, aceștia marcând primele 3 goluri și, chiar dacă U Cluj au reintrat în meci ducând scorul la 3-2, Dancos a continuat să lupte ca la 0-0, aducând în final scorul la 5-2 în favoarea sa. 

FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur
2
5
Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
UCJ
Daniel Constantinescu

După acest rezultat, lumina reflectoarelor s-a mutat înapoi la UTA Arad, pentru a reveni la Oțelul Galați imediat după, în meciul împotriva celor de la Dinamo București. Chiar dacă Valentin Ilie a dat senzația că etapa de la Galați poate fi una bună pentru el, meciul împotriva lui Dancos a negat aceste speculații. Daniel Constantinescu a marcat nici mai mult nici mai puțin de 7 goluri pe parcursul celor 90 de minute, primind doar 2 goluri înapoi, și a înrămat o etapă perfectă chiar la el acasă. 

Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
OTE
Daniel Constantinescu
7
2
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
OTE
Valentin Ilie

La acest capitol trebuie să menționăm și susținerea superbă de care a avut parte Oțelul Galați, fanii locali venind hotărâți pentru a face atmosferă, lucru care s-a și întâmplat. Fanii Oțelului au făcut această etapă să se simtă ca un adevărat meci de fotbal disputat în fața a mii de fani. 

Valentin Bîrleanu primește șansa de a urca pe poziția a doua! 

Universitatea Craiova și AFC Hermannstadt împart frățește un punct

Penultimul meci al zilei a fost unul cu multe așteptări de la fani și foarte important pentru calculele de la finalul sezonului. Întâlnirea dintre Răzvan Puiu și Andrei Anghelina a stricat calculele ambelor echipe, însă a și ajutat alte părți. Scorul final a fost de 1-1, iar în timp ce Hermannstadt a rămas puțin în urmă în lupta pentru podium, Universitatea Craiova se află la 4 puncte în spatele locului 1, FC Rapid 1923, însă are un meci în minus la momentul actual. 

Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
7
4
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
UCV
Andrei Anghelina
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
1
1
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
UCV
Andrei Anghelina

Sepsi OSK încheie seria de 11 victorii consecutive a Rapidului! 

Una dintre echipele ajutate de remiza de mai devreme este chiar Sepsi OSK, însă nimic nu ar fi fost posibil fără propria victorie. Valentin Bîrleanu a venit la Galați cu una dintre cele mai grele misiuni, cea de a îl învinge pe Alexandru Moisii, singurul jucător care a câștigat fiecare meci până la moment acestui duel. După 90 de minute echilibrate, cu 6 goluri și scorul de 3-3, nimeni nu știa că ne este pregătit un final cinematic. O debandadă în defensiva lui Valentin Bîrleanu îi aduce mingea jucătorului de la Sepsi care scapă pe contraatac, iar în minutul 90+1 o centrare pe jos ocolește întregul careu al Rapidului pentru a îl lăsa pe atacant singur cu plasa, moment în care scorul devine 4-3 pentru Sepsi OSK

FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
RAP
Alexandru Moisii
7
6
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
RAP
Valentin Bîrleanu
FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
RAP
Alexandru Moisii
3
4
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
RAP
Valentin Bîrleanu

Astfel, Alexandru Moisii a suferit prima înfrângere din acest sezon, iar Valentin Bîrleanu l-a egalat pe Răzvan Puiu la puncte, având încă 4 etape pentru a îl depăși, timp în care vom vedea și un duel direct între cei doi. 

Următoarea etapă a eSuperligii se va desfășura în data de 6 aprilie, la Ploiești, în Palatul Culturii. Accesul publicului va fi total GRATUIT, iar oricine poate veni să urmărească echipele sale preferate și spectacolul eSuperligii întru totul. Pentru mai multe detalii despre ce urmează pe finalul sezonului urmăriți paginile eSuperligii pe Social Media

Cum a arătat etapa a 12-a de la Galați? – Album Complet

Valentine’s Day cu surprize la Iași în etapa a 11-a!

După o călătorie prin sudul țării, a venit timpul ca eSuperliga să revină în zona Moldovei pentru o etapă desfășurată în gazda celor de la POLI Iași

Palas Mall Iași a fost stadionul lui Robert Buculeanu pe data de 14 februarie, zi în care acesta a jucat o singură dată, iar duelul nu a fost deloc ușor pentru acesta. 

Universitatea Craiova și Farul Constanța obțin maximul de puncte!

Atât Farul Constanța, cât și Universitatea Craiova au trecut prin mici perioade de inactivitate în ultimele săptămâni, însă au revenit la Iași cu obiective clare. Irinel Hauca este în căutarea revenirii printre primele 5 echipe din eSuperliga, în timp ce Răzvan Puiu luptă pentru a trece pe prima poziție în clasament. 

Farul Constanța își păstrează speranțele pentru podium! 

6 puncte a obținut Irinel Hauca la Iași. Jucătorul Farului Constanța a făcut deplasarea imediat după ce a fost gazdă. Cu o victorie și o înfrângere la Constanța, Irinel a venit încrezător în etapa a 11-a, iar rezultatele au fost perfecte pentru el. 

Farul Constanța a trecut printr-un duel constant cu orașul Cluj în această etapă, întâlnind, pe rând, CFR Cluj și Universitatea Cluj. Așa cum orașele echipelor erau în oglindă și scorurile au îndeplinit aceeași regulă. În ambele meciuri Irinel Hauca a primit 3 goluri de la adversar, însă a avut unul în plus de partea sa, element care a dus la 2 victorii în aceeași zi pentru Farul.

FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
4
3
FC CFR 1907 Cluj
CFR
Adrian Lapoși_CFR
FC CFR 1907 Cluj
FAR
Adrian Lapoși
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur
3
4
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
UCJ
Irinel Hauca

Universitatea Craiova revine mai periculoasă ca niciodată

Răzvan Puiu a avut parte de câteva etape libere înaintea deplasării la Iași, așadar putem spune că nu l-am mai văzut de mult pe jucătorul oltenilor evoluând. Chiar dacă a trecut printr-o perioadă inactivă, așteptările publicului de la acesta nu scădeau, ci din contră, creșteau considerabil. 

Așteptările au fost depășite de către Răzvan, acesta începând ziua cu o victorie de zile mari în fața gazdelor, POLI Iași. Universitatea Craiova a trecut de 7 ori de buturile defensive ale lui Robert Buculeanu într-o deplasare ce s-a dovedit a fi mai puțin complicată decât părea. 

Puțin mai târziu, Răzvan Puiu a revenit pe scenă, de această dată față în față cu Robert Dumitru (Unirea Slobozia). Nici de această dată nu a părut că jucătorul Craiovei ar avea vreo problema. Chiar dacă Unirea Slobozia a reușit să puncteze odată, cei de la Craiova au făcut-o de 4 ori, așadar obținând maximul de 6 puncte.

POLI Iași
IAS
POLI Iași
IAS
Robert Buculeanu
0
7
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
IAS
Razvan Puiu
Universitatea Craiova
UCV
Universitatea Craiova
UCV
Razvan Puiu
4
1
UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
UCV
Robert Dumitru

Oțelul Galați pierde din avânt în lupta pentru podium! 

Forma bună a Oțelului Galați din ultimele etape a lansat o nouă candidatură serioasă în lupta pentru podium. Cu toate acestea, pare că planurile lui Dancos au fost puțin încetinite la Iași, unde acesta a obținut doar 2 puncte

Primul meci al Oțelului a fost împotriva Unirii Slobozia. După 90 de minute cu multe acțiuni, pase și încercări spectaculoase, meciul dintre Dancos și Robert Dumitru s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1. Nici cel de-al doilea meci nu a avut un scenariu prea diferit, scorul din meciul împotriva Gloriei Buzău a fost unul în oglindă, tot 1-1

Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
OTE
Daniel Constantinescu
1
1
UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
OTE
Robert Dumitru
GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
BUZ
Andrei Tucaliuc
1
1
Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
BUZ
Daniel Constantinescu

Sepsi OSK pierd puncte la Iași

Ne-am obișnuit deja să îi vedem pe Valentin Bîrleanu și Sepsi OSK pe podium, însă, pare că, după etapa de la Iași, această certitudine a echipei din Sfântu Gheorghe este pusă în pericol. 

Valentin s-a întâlnit în această rundă cu Alexandru Țenescu, de la Petrolul Ploiești. Chiar dacă a fost un meci cu acțiune, lucrurile s-au terminat într-un armistițiu frățesc, cu scorul de 1-1

Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
1
1
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
FCP
Valentin Bîrleanu

Gloria Buzău scapă de zona roșie

Este destul de clar că cei de la Gloria Buzău nu au avut un start de sezon ideal. Până la această etapă, echipa din Buzău nu a reușit să scape de zona ultimelor trei echipe, însă a convins publicul că este capabilă de a reveni eroic în acest sezon. La Iași, lucrurile au luat întorsătura așteptată de toată lumea, iar Gloria Buzău a urcat pe poziția a 13-a, deasupra locurilor de risc. 

Cum s-a întâmplat acest lucru? Ei bine, după egalul obținut împotriva lui Dancos, Andrei Tucaliuc nu a lăsat capul jos, a continuat să lupte până la capătul rundei, iar rezultatul împotriva celor de la FC Botoșani a fost unul favorabil. Gloria Buzău a învins cu scorul de 2-1 una dintre contracandidatele sale din clasament, iar, astfel, s-a salvat din zona roșie a eSuperligii

GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
BUZ
Andrei Tucaliuc
2
1
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
BUZ
Mircea Catrina

Următoarele etape ale eSuperligii urmează să fie confirmate. Dacă vrei și tu să vezi spectacolul integral și să susții jucători tăi preferați din România, te așteptăm la următoarele runde ale acestui sezon, unde publicul are ACCES GRATUIT. Toate informațiile și update-urile în legătură cu desfășurarea acestui sezon se găsesc pe paginile oficiale de Social Media ale eSuperligii. 

Cum a arătat etapa a 11-a din eSuperliga la Iași? – Album Complet

Etapa 10 –  eSuperliga ajunge la malul mării!

Caravana eSuperligii s-a mutat la țărmul Mării Negre pentru etapa cu numărul 10, desfășurată în Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” din Constanța. Această rundă s-a arătat a fi una dintre cele mai importante pentru așezarea podiumului, însă și lupta pentru TOP 8 se intensifică pe zi ce trece, iar șansele de calificare ale fiecărui jucător se schimbă la fiecare meci disputat. 

Farul Constanța a avut ocazia de a fi gazdă în această etapă, iar acest titlu nu a venit oricum, ci și cu două meciuri pe teren propriu pentru Irinel Hauca. 

Ploaie de goluri din partea gazdelor

DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
2
4
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
DIN
Irinel Hauca

Irinel Hauca și-a început ziua cu un meci împotriva lui Valentin Ilie (Dinamo București). A fost modalitatea perfectă de a deschide ziua, deoarece ambele echipe au găsit poarta în multiple rânduri, reușind să înscrie de 6 ori. 

Chiar dacă ambele echipe au fost puternice din punct de vedere ofensiv, Farul Constanța a avut elementul câștigător, datorită căruia au și învins cu scorul de 4-2.

Din păcate pentru constănțeni, aceștia nu s-au bucurat și de o a doua victorie în data de 10 februarie. Irinel Hauca a fost învins de către Dancos într-un duel de foc. Scorul final a fost 5-4 în favoarea Oțelului Galați. 

FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
FC FARUL Constanța
FAR
Irinel Hauca
4
5
Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
FAR
Daniel Constantinescu

Sepsi OSK pleacă cu maximul de puncte de la Constanța

Valentin Bîrleanu, jucătorul celor de la Sepsi, a venit la Constanța ocupând locul 3, însă cu câteva echipe în urma sa care puneau în pericol poziția echipei din Sfântu Gheorghe. 

Cu două rezultate în oglindă, cei de la Sepsi OSK au trecut pe rând de Valentin Ilie (Dinamo București) și de Alexandru Bucur (U Cluj). 

DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
DINAMO București
DIN
Valentin Ilie
3
5
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
DIN
Valentin Bîrleanu
SEPSI OSK
OSK
Bîrleanu Valentin OSK
SEPSI OSK
OSK
Valentin Bîrleanu
5
3
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
OSK
Alexandru Bucur

Aceste două rezultate nu doar că au consolidat locul lui Valentin pe podium, însă l-au ajutat chiar să urce până pe poziția a doua, la 5 puncte distanță de lider, FC Rapid 1923. 

FC Botoșani găsește drumul spre victorie! 

FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur
2
3
FC Botoșani
FCB
Mircea Catrina
FC Botoșani
UCJ
Mircea Catrina

După o serie de etape cu câteva rezultate mai puțin îmbucurătoare pentru Mircea Catrina (FC Botoșani), acesta a simțit gustul victoriei într-un meci foarte strâns din etapa a 10-a.

FC Botoșani a trecut de zidul defensiv al Universității Cluj de trei ori. Chiar dacă încercările lui Alexandru Bucur de a reveni în meci au fost unele foarte bune, rezultatele nu au fost favorabile pentru acesta, scorul final fiind 3-2 în favoarea Botoșaniului. 

AFC Hermannstadt rămâne în lupta pentru podium! 

AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina FCH
AFC Hermannstadt
FCH
Andrei Anghelina
4
3
UTA Arad
UTA
UTA Arad
FCH
Cosmin Vedeanu

În ultimele săptămâni l-am văzut pe Andrei Anghelina (AFC Hermannstadt) într-o formă de zile mari, călcând chiar și pe podium pentru o perioadă scurtă. 

Chiar dacă, acum, Sepsi OSK și-a recăpătat poziția în primele 3, lupta lui Andrei Anghelina continuă, iar etapa de la Constanța a fost o demonstrație clară. AFC Hermannstadt a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-3, într-un meci strâns și plin de intensitate. 

FC Rapid 1923 pleacă neînvinsă și de la malul mării! 

Oțelul Galați
OTE
Oțelul Galați
OTE
Daniel Constantinescu
0
4
FC RAPID 1923
RAP
FC RAPID 1923
OTE
Alexandru Moisii

Șirul impresionant de victorii al celor de la FC Rapid 1923 a fost descris în multiple rânduri, acesta datând încă din prima rundă a acestui sezon. Chiar dacă multe echipe au căutat să oprească această formă a bucureștenilor, nimeni nu a reușit până acum. 

La Constanța, jucătorul ce a căutat victoria împotriva giuleștenilor a fost chiar Dancos. Deși acesta a venit după o victorie, cu motivație extra, rezultatul a șocat publicul. Reprezentantul Oțelului a fost învins cu scorul de 4-0, Alexandru Moisii păstrând șefia incontestabilă în eSuperliga. 

FC Petrolul Ploiești și Unirea Slobozia închid etapa printr-un armistițiu

Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
Petrolul Ploiești
FCP
Alexandru Țenescu
3
3
UNIREA SLOBOZIA
SLO
UNIREA SLOBOZIA
FCP
Robert Dumitru

Soarele a apus la Constanța, iar finalul etapei a sosit. Alexandru Țenescu (Petrolul Ploiești) și Robert Dumitru (Unirea Slobozia) au urcat pe scenă pentru ultimul meci al zilei. 

Într-unul dintre cele mai importante dueluri pentru locurile de eSupercupa, rezultatul pare a ne lăsa cu mai multe întrebări decât răspunsuri. La finalul meciului, tabela de scor arăta o remiză clară, 3-3, niciuna dintre echipe neprofitând de ocazia de a își depăși contracandidatul.

eSuperliga continuă la Iași!

După etapa din Constanța, eSuperliga ajunge la Iași de ziua îndrăgostiților, pe 14 februarie de la ora 15:00 la Palas Mall. Aici, iubitorii de EA FC vor avea șansa de a participa la concursuri de 1v1 cu premii dedicate și de a lua parte la sesiuni de meet & greet alături de creatorii de conținut ai momentului, Imogen, Mădalin Andrei, Andreas, Mădalin Serban, Best Noris, Andu, Tibi Crețu.

Etapele 8 & 9 – Distracție dublă în ParkLake!

Două zile de gaming la cel mai înalt nivel au transformat ParkLake București într-o adevărată arenă de esports, unde fanii au trăit la intensitate maximă meciurile din eSuperliga! Pe 6 și 7 februarie, etapele 8 și 9 ale competiției s-au desfășurat într-o atmosferă extraordinară, cu meet & greets alături de influencerii preferați, competiții 1vs1 de EAFC 25 și multe surprize.

În această etapă specială, Dinamo și Unirea Slobozia au fost gazdele celor două zile pline de adrenalină, unde favoriții suporterilor au încercat să-și consolideze pozițiile în clasament. Iată cele mai importante momente din această rundă:

Prima victorie pentru Alexandru Bucur!

A fost nevoie de opt etape, dar Alexandru Bucur (U. Cluj) și-a trecut în sfârșit în cont prima victorie din eSuperliga! Iar succesul său a fost unul clar, un 4-1 categoric împotriva Gloriei Buzău, care nu și-a găsit ritmul în acest meci.

GLORIA BUZĂU
BUZ
GLORIA BUZĂU
BUZ
Andrei Tucaliuc
1
4
FC Universitatea Cluj
UCJ
Alexandru Bucur UCJ
FC Universitatea Cluj
BUZ
Alexandru Bucur

Bucur a fost mult mai precis în atac față de etapele anterioare, dominând jocul și arătând un fotbal ofensiv solid. Această victorie ar putea marca începutul unui nou parcurs pentru el și echipa sa!

Revenirea lui Dancos!

Daniel “Dancos” Constantinescu (Oțelul Galați) s-a întors pe scena eSuperliga după trei etape de absență și a făcut-o într-un mare stil! Cu aceeași pasiune caracteristică, a reușit două victorii muncite, ambele la un singur gol diferență.

Dancos a demonstrat din nou că știe să își controleze jocul, a jucat pragmatic atunci când a fost nevoie, dar nu a ezitat să forțeze ofensiv în momentele cheie. Cu aceste rezultate, revine în lupta pentru playoff și demonstrează că este un adversar periculos pentru oricine!

Duble victorii pentru Hermannstadt și Rapid

Dacă este etapă dublă, ce mod mai bun de a o încheia decât cu două victorii din două meciuri?

Alexandru Moisii (FC Rapid 1923) și Andrei Anghelina (AFC Hermannstadt) au fost starurile etapei, obținând punctaj maxim și demonstrând că sunt printre cei mai în formă jucători ai momentului.

Moisii își continuă parcursul perfect!

Alex Moisii rămâne neînvins în eSuperliga, luând astfel nota 10/10 și consolidându-și poziția de lider! Până acum acesta are parte un sezon impecabil!

Andrei Anghelina, dezlănțuit!

Cel mai tânăr jucător al competiției a arătat maturitate în joc și un stil ofensiv devastator. Dacă victoria cu Buzău a fost una muncită, meciul cu CFR Cluj a fost o demonstrație de forță! A profitat de o defensivă slab organizată a lui Lapoși și și-a asigurat o victorie categorică.

UTA Arad – 7 puncte din 9 posibile!

Cosmin Vedeanu (UTA Arad) a avut o etapă dublă foarte bună, adunând 7 puncte din 9 posibile!

Cu acest parcurs, UTA urcă pe locul 6 și își întărește poziția în lupta pentru playoff!

Valentin Bîrleanu își consolidează poziția!

Ultimul meci al etapei a fost extrem de important pentru Valentin Bîrleanu (Sepsi OSK), care avea ocazia să își consolideze locul 3 în clasament. Și nu a ratat șansa!

Bîrleanu continuă o serie excelentă de 4 victorii consecutive, arătând că este unul dintre cei mai constanți jucători ai momentului. Sepsi OSK rămâne astfel în pole-position pentru top 4!

eSuperliga continuă la Constanța!

După spectacolul din București, următoarea etapă va avea loc pe 10 februarie la Constanța, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”!

Vă așteptăm să trăiți live emoția eSuperligii, să vă întâlniți cu creatorii de conținut preferați și să vă bucurați de fotbal la cel mai înalt nivel, indiferent de forma in care este practicat!

Etapa 7 – Atmosfera de poveste la Vivo! Cluj-Napoca

eSuperliga, etapa a 7-a, a avut loc la Vivo! Cluj-Napoca, unde un public extrem de numeros a fost martorul unui spectacol memorabil de gaming. Competiția noastră continuă să aducă fotbalul virtual în toată țara, iar spectatorii au avut parte de o experiență completă: turnee 1vs1 cu premii, întâlniri cu influencerii preferați și susținerea plină de pasiune pentru echipele favorite. Atmosfera din sală a fost incredibilă, iar entuziasmul fanilor s-a făcut simțit pe tot parcursul evenimentului. Pe terenul cu pixeli, jucătorii au oferit meciuri frumoase, pline de goluri și momente tensionate.

Iată cum s-au desfășurat duelurile din această etapă:

Alexandru Bucur (U. Cluj) 4-6 Răzvan Puiu (Univ. Craiova)

Etapa a început cum nu se putea mai bine, cu un meci de deschidere plin de goluri. Alexandru Bucur, încă în căutarea primei sale victorii în competiție, a avut de înfruntat un adversar extrem de dificil, Răzvan Puiu, unul dintre cei mai buni jucători ai turneului. Meciul a debutat într-un ritm alert, iar Puiu a demonstrat de ce este unul dintre favoriți, luând rapid un avantaj considerabil printr-un joc ofensiv de excepție. Bucur a refuzat să cedeze fără luptă și, în repriza a doua, a reușit să revină puternic, reducând diferența de scor. Totuși, experiența și calitatea lui Puiu au făcut diferența, iar acesta și-a asigurat o victorie clară, 6-4, consolidându-și poziția în clasament.

Irinel Hauca (Farul Constanța) 1-4 Răzvan Puiu (Univ. Craiova)

După ce a trecut cu brio de primul duel al zilei, Răzvan Puiu și-a continuat forma buna și împotriva lui Irinel Hauca de la Farul Constanța. Hauca, unul dintre cei mai constanți jucători ai competiției, spera să pună bețe în roate în parcursul adversarului, însă nu a reușit să-și impună ritmul de joc. Puiu a avut un joc bun de pressing, demonstrând o precizie sporită la finalizare, prin execuții de tip Trivela. Deși Hauca a avut câteva momente bune în meci, nu a putut ține pasul cu adversarul său, iar Farul înregistrează a doua înfrângere consecutivă. Scor final: 4-1 pentru Universitatea Craiova.

Andrei Tucaliuc (Gloria Buzău) 4-0 Emil Constantinescu (FCSB)

Înainte de această etapă, Andrei Tucaliuc era în așteptarea primei sale victorii, iar semnele erau tot mai promițătoare. De la meci la meci, jocul său a devenit mai solid, iar în fața lui Emil Constantinescu de la FCSB, a avut ocazia să-și demonstreze progresul. De la primul fluier, Tucaliuc a fost de neoprit. A dominat posesia, a construit atacuri periculoase și a lovit exact când a trebuit. Constantinescu nu a găsit soluții pentru a stopa ofensiva celor de la Gloria Buzău, iar Tucaliuc a obținut prima sa victorie, chiar una categorică: 4-0!

Adrian Lapoși (CFR Cluj) 5-3 Emil Constantinescu (FCSB)

Ziua grea pentru Emil Constantinescu a continuat și în duelul cu Adrian Lapoși, reprezentantul CFR Cluj. Jucătorul ardelenilor pare să fie într-o formă excelentă când joacă la Cluj iar această etapă nu a fost o excepție. Lapoși a început meciul în forță, reușind să își creeze un avantaj confortabil pe tabelă, dar Emil Constantinescu nu a cedat ușor. Pe final, jucătorul FCSB a încercat să forțeze o revenire, însă a fost prea târziu.

Andrei Tucaliuc (Gloria Buzău) 0-0 Alexandru Țenescu (FC Petrolul)

După victoria categorică din primul meci, Andrei Tucaliuc a intrat în al doilea duel al zilei cu încrederea ridicată. Însă, adversarul său, Alexandru Țenescu, reprezenta un adevărat zid defensiv. Cu doar 5 goluri primite în 6 meciuri, Tenescu era cel mai solid jucător din punct de vedere defensiv din competiție, iar acest lucru s-a văzut și pe teren. Cei doi au oferit un meci tacticizat, fără goluri, dar plin de momente tensionate. Tucaliuc a încercat să forțeze victoria, însă defensiva impecabilă a Petrolului și-a spus cuvântul. Scor final: 0-0.

Robert Buculeanu (Poli Iași) 4-7 Adrian Lapoși (CFR Cluj)

Când joacă Robert Buculeanu, știm sigur că vom avea un meci spectaculos! Jucătorul celor de la Poli Iași nu dezamăgește niciodată, iar partida sa cu Adrian Lapoși a fost una dintre cele mai bogate în goluri din competiție. Cu un total de 7 reușite, Lapoși a fost mai eficient și a obținut a doua victorie a zilei, urcând pe locul 4 în clasament după această etapă.

Alexandru Moisii (FC Rapid 1923) 4-3 Valentin Ilie (Dinamo București)

Un duel clasic în fotbalul real și un duel foarte așteptat în eSuperliga! Alexandru Moisii, liderul clasamentului, și-a dorit să își continue seria impecabilă de victorii, dar a avut de înfruntat un adversar ambițios, Valentin Ilie. Deși Valentin Ilie a oferit o replică solidă în acest meci, Moisii a demonstrat de ce este pe primul loc, gestionând perfect presiunea și obținând o victorie cu 4-3, păstrându-și recordul perfect de 7 victorii din 7 meciuri!

Robert Dumitru (Unirea Slobozia) 1-3 Andrei Anghelina (FC Hermannstadt)

Ultimul meci al zilei a adus față în față doi jucători cu traiectorii opuse în ultimele etape. Andrei Anghelina venea după o serie de meciuri impresionante, în timp ce Robert Dumitru, după un început de sezon promițător, se confrunta cu dificultăți. Partida a fost intensă, dar Anghelina și-a menținut controlul și a reușit să își impună jocul, câștigând cu 3-1. Cu această victorie, FC Hermannstadt urcă în clasament pe locul 5!

eSuperliga continuă cu o etapă dublă pe 6 și 7 februarie, la Park Lake București! Fanii sunt așteptați pentru două zile pline de meciuri spectaculoase, dueluri încleștate și surprize în clasament. Va invitam sa trăiți emoțiile competiției alături de noi la București, unde ne vom vedea cu mai multe surprize și cu aceeași pasiune arzătoare pentru fotbal! 

Etapa 6 – Arad: Sala Sporturilor răsună în uralele fanilor

Pe 24 ianuarie 2025, Sala Sporturilor din Arad a devenit punctul central al pasionaților de gaming și fotbal. Fanii au creat o atmosferă superbă, strigând pentru favoriții lor, în special pentru UTA Arad, gazda etapei. Evenimentul a oferit o experiență completă, cu competiții de EA FC 25 1vs1, întâlniri cu influencerii preferați și momente memorabile pentru toți cei prezenți.Etapa 6 a fost cea de-a doua jucată pe noul patch, care a adus îmbunătățiri semnificative în fluiditatea jocului, .

Iată cum au decurs meciurile:

Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc)

Andrei Tucaliuc, cel mai nou jucător al competiției, s-a urcat pentru a doua oară pe scena eSuperliga. În ciuda emoțiilor care încă își fac simțită prezența, acesta a demonstrat o creștere vizibilă în joc față de debutul său. Tucaliuc a început meciul curajos, reușind să controleze primele minute și să creeze câteva oportunități de gol. Totuși, constanta lui Valentin Bîrleanu, unul dintre cei mai buni jucători ai competiției, și-a spus cuvântul.

După un început echilibrat, Valentin a preluat frâiele partidei, înscriind 4 goluri spectaculoase care au decis soarta meciului. Tucaliuc a ripostat cu două goluri pe final, însă acestea nu au fost suficiente pentru a schimba deznodământul. Scor final: 4-2 pentru Sepsi OSK.

Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc) vs UTA Arad (Cosmin Vedeanu)

În al doilea meci al zilei, Andrei Tucaliuc l-a întâlnit pe Cosmin Vedeanu, favoritul publicului și reprezentantul gazdelor acestei etape, UTA Arad.

Susținut de fani, Vedeanu a intrat în joc cu multă energie, dar Tucaliuc a demonstrat că începe să prindă încredere pe măsură ce joacă. Meciul a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Tucaliuc a reușit să înscrie două goluri, însă Vedeanu nu s-a lăsat mai prejos și a reușit să înscrie de 3 ori, ultimul gol fiind decisiv și provocând o explozie de entuziasm în sală. Astfel, UTA Arad a reușit o victorie importantă, cu 3-2, în fața propriilor suporteri.

Dinamo București (Valentin Ilie) vs U. Cluj (Alexandru Bucur)

Valentin Ilie și-a continuat ascensiunea din ultimele etape cu o prestație solidă în fața lui Alexandru Bucur. Valentin a preluat inițiativa încă din primele minute, dominând atât pe partea ofensivă, cât și pe cea defensivă. Cu o posesie superioară și execuții precise, Valentin a înscris 3 goluri, care i-au adus o victorie meritată.

În contrast, Alexandru Bucur continuă să aibă un sezon dificil. Deși a reușit să marcheze un gol, nu a avut forța necesară să revină în meci. Bucur rămâne pe locul 15 în clasament, dar speră să-și schimbe traiectoria în etapa viitoare, care se va desfășura în Cluj, pe teren propriu. Scor final: 3-1 pentru Dinamo București.

UTA Arad (Cosmin Vedeanu) vs Univ. Craiova (Răzvan Puiu)

Fără îndoială, acesta a fost meciul etapei. Duelul dintre Cosmin Vedeanu și Răzvan Puiu a fost tot ce ne-am fi putut dori, oferind un adevărat spectacol. Aceste două nume mari ale competiției au oferit o demonstrație de talent și determinare, cu faze bine construite și goluri frumoase.

În ultimele minute ale partidei, scorul era egal, 3-3, iar tensiunea din sală atinsese cote maxime. Într-un moment de inspirație, Răzvan Puiu a reușit să marcheze golul victoriei, închizând meciul cu 4-3. Publicul din Arad a rămas impresionat de intensitatea și calitatea acestui derby, care va rămâne în memorie drept unul dintre cele mai bune meciuri din eSuperliga de până acum.

FC Botoșani (Mircea Catrina) vs AFC Hermannstadt (Andrei Anghelina)

Un meci extrem de important pentru ambii jucători, fiecare având ceva de demonstrat. Mircea Catrina, aflat în căutarea primei victorii din sezon, a încercat să joace ofensiv, creând multe ocazii printr-un stil de joc fluid. De cealaltă parte, Andrei Anghelina avea nevoie de o revenire, după ce în ultimele două etape a suferit înfrângeri.

Calitatea lui Anghelina, în special pe partea ofensivă, a fost decisivă. Jucătorul de la Hermannstadt a înscris 3 goluri și a controlat partida, în ciuda eforturilor lui Mișu, care a reușit doar un gol de onoare. Scor final: 3-1 pentru AFC Hermannstadt.

FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) vs Poli Iași (Robert Buculeanu)

Un duel intens între liderul clasamentului, Alexandru Moisii, și unul dintre cei mai imprevizibili jucători din competiție, Robert Buculeanu. Moisii a început meciul cu încredere, încercând să-și păstreze seria perfectă de victorii.

Buculeanu, cunoscut pentru stilul său spectaculos, a creat ocazii și a reușit să înscrie două goluri importante. Totuși, Moisii a demonstrat de ce este liderul clasamentului, răspunzând cu 3 goluri și gestionând perfect momentele de presiune. Scor final: 3-2 pentru Rapid, iar Moisii își menține parcursul impecabil.

Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs FC Farul Constanța (Irinel Hauca)

Ultimul meci al zilei pentru Valentin Bîrleanu a fost împotriva lui Irinel Hauca, un duel între doi jucători aflați în topul clasamentului. Meciul a fost extrem de strâns, ambii concurenți arătând un fotbal de calitate și o disciplină tactică exemplară.

În cele din urmă, stilul de joc prestat de Valentin Bîrleanu și eficiența sa în fața porții au făcut diferența. Acesta a reușit să înscrie 3 goluri și să câștige partida cu 3-2, consolidându-și poziția în clasament, depășindu-l chiar pe Hauca.

CFR Cluj (Adrian Lapoși) vs Unirea Slobozia (Robert Dumitru)

După 4 etape fără victorie, Adrian Lapoși a intrat pe teren hotărât să-și demonstreze valoarea. Jocul său ofensiv a fost de neoprit, iar Robert Dumitru, după ce nu i-a fost acordată o lovitură de la 11 metri, a început să scadă din randament.

Lapoși a reușit să se impună în fața adversarului său, înscriind 4 goluri fără să primească vreunul. Aceasta a fost o victorie categorică și un moment crucial pentru moralul său. Scor final: 4-0 pentru CFR Cluj.După atmosfera de neuitat de la Arad și un spectacol total în etapa 6, următoarea oprire a eSuperligii este la Vivo! Cluj-Napoca, pe 31 ianuarie 2025! Vă așteptăm în număr cat mai mare, să vă susțineți jucătorii preferați și să trăiți alături de noi combinația perfectă între emoția fotbalului și pasiunea pentru gaming!

Etapa 5 – Atmosfera de zile mari la ParkLake București

Pe 17 ianuarie 2025, etapa a 5-a eSuperliga și-a găsit locul în inima Bucureștiului, la ParkLake, adunând pasionații de fotbal și de esports pentru o zi plină de adrenalină și surprize. Spectatorii prezenți au avut parte de activități interactive, competiții de EAFC 25 cu premii și, bineînțeles, ocazia de a-i întâlni pe unii dintre cei mai îndrăgiți creatori de conținut din România. Meet & greet-ul cu iSilent, Xslayder, Andreas și Mădălin Șerban a fost un highlight al zilei pentru mulți dintre fani, oferindu-le șansa să își cunoască creatorii preferați și să creeze amintiri de neuitat alături de aceștia.

Întrebarea care a dominat atmosfera, atât în rândul fanilor, cât și al comentatorilor, a fost: „Cum va influența noul patch desfășurarea acestei etape din eSuperliga?” Update-ul recent lansat a introdus schimbări semnificative în gameplay, aducând o fluiditate mai mare și o precizie îmbunătățită a paselor. Stilurile de joc tiki-taka, bazate pe construcție și posesie, au fost clar avantajate, punând în dificultate echipele care mizau pe un joc direct sau gegenpress. Acest context a ridicat miza meciurilor, transformând fiecare duel într-un spectacol al adaptării și al strategiei.

Unirea Slobozia (Robert Dumitru) vs Dinamo București (Valentin Ilie)

Valentin Ilie și-a demonstrat din plin calitățile în acest meci, dominându-l pe Robert Dumitru într-un stil impecabil. Încă de la fluierul de start, Valentin a lovit repede, într-un început de repriză devastator, lăsându-l pe adversar fără timp de reacție. Momentul de vârf al meciului a fost golul de 4-1, rezultat al unei șarje impresionante de pase care a subliniat perfect influența noului patch. Scorul final, 5-1, a consemnat o victorie categorică și o demonstrație de forță din partea lui Valentin Ilie. Zilele în care acesta era copleșit de emoție și era lanterna roșie a competiției par de mult apuse.

Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs FC Hermannstadt (Andrei Anghelina)

Valentin Bîrleanu a început cu emoții meciul împotriva lui Andrei Anghelina, dar a reușit să se redreseze la mijlocul primei reprize, egalând după un start ezitant. Momentul care a schimbat dinamica jocului a venit în minutul 41, când o greșeală majoră a lui Andrei Anghelina – o pasă greșită cu portarul, direct la adversar – i-a permis lui Bîrleanu să preia conducerea.

A doua repriză a fost mult mai echilibrată, ambele echipe păreau să se fi adaptat la schimbările aduse de patch. Totuși, în minutul 85, Valentin Bîrleanu a lovit din nou, profitând de o pasă filtrantă care l-a lăsat singur pe Frenkie de Jong. Cu o deschidere precisă pe flanc, a reușit să destabilizeze apărarea adversă, verticalizând și găsind-o pe Mia Hamm într-o poziție ideală. Finalizarea acesteia la colțul scurt a pecetluit soarta meciului, cu un scor final de 3-1.

CFR Cluj (Adrian Lapoși) vs Universitatea Craiova (Răzvan Puiu)

Meciul dintre Adrian Laposi și Răzvan Puiu a început haotic, cu multe pase în blocaj și o apărare nesigură. Puiu a deschis scorul în minutul 9, profitând de o greșeală uriașă a lui Lapoși în defensivă. Aflat într-un moment critic, Lapoși a reușit să egaleze rapid în minutul 13, cu un șut precis la colțul lung al lui Neymar.

Lapoși a continuat în forță, marcând un gol spectaculos cu Mia Hamm, un finesse shot direct în vinclu, în minutul 24. Totuși, răspunsul lui Puiu a fost imediat, acesta reușind să egaleze după o secvență de pase rapide. În repriza a doua, meciul a fost dominat categoric de Răzvan Puiu, care și-a impus stilul de joc și a profitat de greșelile repetate ale lui Lapoși. Cu o eficiență incredibilă, Puiu a marcat gol după gol, stabilind scorul final la un impresionant 9-4. Încă o dată, Răzvan Puiu demonstrează motivul pentru care este considerat cel mai bun jucător român de EA FC.

Poli Iași (Robert Buculeanu) vs Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc)

Pentru Andrei Tucaliuc, debutul în eSuperliga nu a fost unul de vis, înfruntându-l pe Robert Buculeanu, care a avut o evoluție remarcabilă. Buculeanu a deschis scorul în minutul 19, iar jocul său calculat i-a permis să controleze complet prima repriză. După o apărare solidă și un atac bine coordonat, a dus scorul la 2-0 și ulterior la 3-0. A fost, fără îndoială, cea mai bună repriză a sa în eSuperliga până acum.

În repriza a doua, Tucaliuc a reușit să marcheze primul său (și al Gloriei Buzău) gol în competiție, însă răspunsul lui Buculeanu nu s-a lăsat așteptat. Acesta a înscris două goluri rapide, construite impecabil, folosind un stil bazat pe pase precise și organizare. Spre final, ambii jucători au mai punctat câte o dată, iar scorul final a fost 5-2 pentru Buculeanu.

Farul Constanța (Irinel Hauca) vs Petrolul Ploiești (Alexandru Țenescu)

Meciul dintre Farul și Petrolul a fost un adevărat duel tactic, cu puține spații și o abordare extrem de calculată din partea ambilor jucători. Momentul crucial al meciului a venit în repriza a doua, când Petrolul a rămas în inferioritate numerică după un cartonaș roșu. Această eliminare s-a dovedit a fi decisivă, deoarece Farul a reușit să înscrie în cele din urmă și să-și asigure o victorie chinuită, dar meritată. Scorul final reflectă un duel greu, în care strategia a prevalat asupra spectacolului ofensiv.

FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) vs UTA Arad (Cosmin Vedeanu)

Spectacol total în meciul dintre Rapid și UTA, unde Alex Moisii și Cosmin Vedeanu au oferit un joc de top. Rapidul a deschis scorul imediat, însă Vedeanu a egalat la scurt timp cu un gol al lui Vinicius. Prima repriză a fost o demonstrație de forță din partea ambilor jucători, cu Alex Moisii intrând la pauză în avantaj, scor 3-2. Duelul dintre experiență (Vedeanu) și potențial (Moisii) a captivat publicul, fiecare dintre jucători având momente strălucite.

În repriza a doua, deși jocul a fost foarte disputat, niciunul dintre jucători nu a mai reușit să marcheze. Scorul final, 3-2 pentru Alex Moisii, reprezintă victorie importantă pentru Rapid, într-un meci care a evidențiat experiența lui Vedeanu și talentul lui Moisii.

Așadar, Rapid rămâne în continuare fără înfrângere în eSuperliga și se poziționează pe primul loc în clasament, Alex Moisii bifând doar victorii în primele sale 5 meciuri.

FC Botoșani (Mircea Catrina) vs FCSB (Emil Constantinescu)

Meciul dintre Mircea Catrina și Emil Constantinescu a fost unul echilibrat, fiecare jucător reușind să își impună jocul pe parcursul unei reprize. Emil a deschis scorul și a intrat în avantaj la pauză, conducând cu 2-1. În repriza a doua, Mișu (Mircea Catrina) a revenit în forță, egalând și stabilind scorul final la 2-2. Duelul s-a încheiat cu o remiză justă, ambele reprize fiind câștigate simbolic de unul dintre cei doi jucători. Acest meci a consemnat și primul punct în clasament pentru Mircea Catrina în actuala stagiune a eSuperligii.

Universitatea Cluj (Alexandru Bucur) vs FCSB (Emil Constantinescu)

Emil Constantinescu a început în forță meciul cu U. Cluj, marcând un gol rapid în primele minute, dovedind clar că era încă în formă după meciul anterior. Deși Alexandru Bucur a reușit să egaleze spre finalul primei reprize, cu o lovitură de cap dintr-un corner bine executat, Emil a preluat din nou conducerea chiar în ultimul minut al reprizei.

În repriza a doua, Emil și-a demonstrat superioritatea, pasând cu precizie și finalizând fără greșeală, reușind să înscrie de două ori. Scorul final, 4-1, a subliniat controlul total al lui Emil în această partidă, oferindu-i o victorie categorică.

Ne vedem la Arad!

Etapa a 5-a din eSuperliga a oferit un spectacol pe cinste, cu meciuri intense, momente de neuitat și jucători care au dat tot ce au avut mai bun pe terenul virtual. Atmosfera a fost superbă, generată de numărul mare de fani prezenți la eveniment. Meciurile în sine, nu s-au lăsat mai prejos, oferind 45 de goluri la care fanii au fost martori.

Competiția continuă săptămâna viitoare, pe 24 ianuarie, la Arad, unde Sala Polivalentă va găzdui etapa a 6-a. Toți fanii eSuperliga sunt invitați să ia parte la spectacol și să susțină echipele favorite într-un nou moment  plin de emoție și pasiune pentru fotbal, în toate formele sale.

© ESUPERLIGA 2024