Pe 24 ianuarie 2025, Sala Sporturilor din Arad a devenit punctul central al pasionaților de gaming și fotbal. Fanii au creat o atmosferă superbă, strigând pentru favoriții lor, în special pentru UTA Arad, gazda etapei. Evenimentul a oferit o experiență completă, cu competiții de EA FC 25 1vs1, întâlniri cu influencerii preferați și momente memorabile pentru toți cei prezenți.Etapa 6 a fost cea de-a doua jucată pe noul patch, care a adus îmbunătățiri semnificative în fluiditatea jocului, .
Iată cum au decurs meciurile:
Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc)
Andrei Tucaliuc, cel mai nou jucător al competiției, s-a urcat pentru a doua oară pe scena eSuperliga. În ciuda emoțiilor care încă își fac simțită prezența, acesta a demonstrat o creștere vizibilă în joc față de debutul său. Tucaliuc a început meciul curajos, reușind să controleze primele minute și să creeze câteva oportunități de gol. Totuși, constanta lui Valentin Bîrleanu, unul dintre cei mai buni jucători ai competiției, și-a spus cuvântul.
După un început echilibrat, Valentin a preluat frâiele partidei, înscriind 4 goluri spectaculoase care au decis soarta meciului. Tucaliuc a ripostat cu două goluri pe final, însă acestea nu au fost suficiente pentru a schimba deznodământul. Scor final: 4-2 pentru Sepsi OSK.
Gloria Buzău (Andrei Tucaliuc) vs UTA Arad (Cosmin Vedeanu)
În al doilea meci al zilei, Andrei Tucaliuc l-a întâlnit pe Cosmin Vedeanu, favoritul publicului și reprezentantul gazdelor acestei etape, UTA Arad.
Susținut de fani, Vedeanu a intrat în joc cu multă energie, dar Tucaliuc a demonstrat că începe să prindă încredere pe măsură ce joacă. Meciul a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Tucaliuc a reușit să înscrie două goluri, însă Vedeanu nu s-a lăsat mai prejos și a reușit să înscrie de 3 ori, ultimul gol fiind decisiv și provocând o explozie de entuziasm în sală. Astfel, UTA Arad a reușit o victorie importantă, cu 3-2, în fața propriilor suporteri.
Dinamo București (Valentin Ilie) vs U. Cluj (Alexandru Bucur)
Valentin Ilie și-a continuat ascensiunea din ultimele etape cu o prestație solidă în fața lui Alexandru Bucur. Valentin a preluat inițiativa încă din primele minute, dominând atât pe partea ofensivă, cât și pe cea defensivă. Cu o posesie superioară și execuții precise, Valentin a înscris 3 goluri, care i-au adus o victorie meritată.
În contrast, Alexandru Bucur continuă să aibă un sezon dificil. Deși a reușit să marcheze un gol, nu a avut forța necesară să revină în meci. Bucur rămâne pe locul 15 în clasament, dar speră să-și schimbe traiectoria în etapa viitoare, care se va desfășura în Cluj, pe teren propriu. Scor final: 3-1 pentru Dinamo București.
UTA Arad (Cosmin Vedeanu) vs Univ. Craiova (Răzvan Puiu)
Fără îndoială, acesta a fost meciul etapei. Duelul dintre Cosmin Vedeanu și Răzvan Puiu a fost tot ce ne-am fi putut dori, oferind un adevărat spectacol. Aceste două nume mari ale competiției au oferit o demonstrație de talent și determinare, cu faze bine construite și goluri frumoase.
În ultimele minute ale partidei, scorul era egal, 3-3, iar tensiunea din sală atinsese cote maxime. Într-un moment de inspirație, Răzvan Puiu a reușit să marcheze golul victoriei, închizând meciul cu 4-3. Publicul din Arad a rămas impresionat de intensitatea și calitatea acestui derby, care va rămâne în memorie drept unul dintre cele mai bune meciuri din eSuperliga de până acum.
FC Botoșani (Mircea Catrina) vs AFC Hermannstadt (Andrei Anghelina)
Un meci extrem de important pentru ambii jucători, fiecare având ceva de demonstrat. Mircea Catrina, aflat în căutarea primei victorii din sezon, a încercat să joace ofensiv, creând multe ocazii printr-un stil de joc fluid. De cealaltă parte, Andrei Anghelina avea nevoie de o revenire, după ce în ultimele două etape a suferit înfrângeri.
Calitatea lui Anghelina, în special pe partea ofensivă, a fost decisivă. Jucătorul de la Hermannstadt a înscris 3 goluri și a controlat partida, în ciuda eforturilor lui Mișu, care a reușit doar un gol de onoare. Scor final: 3-1 pentru AFC Hermannstadt.
FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) vs Poli Iași (Robert Buculeanu)
Un duel intens între liderul clasamentului, Alexandru Moisii, și unul dintre cei mai imprevizibili jucători din competiție, Robert Buculeanu. Moisii a început meciul cu încredere, încercând să-și păstreze seria perfectă de victorii.
Buculeanu, cunoscut pentru stilul său spectaculos, a creat ocazii și a reușit să înscrie două goluri importante. Totuși, Moisii a demonstrat de ce este liderul clasamentului, răspunzând cu 3 goluri și gestionând perfect momentele de presiune. Scor final: 3-2 pentru Rapid, iar Moisii își menține parcursul impecabil.
Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu) vs FC Farul Constanța (Irinel Hauca)
Ultimul meci al zilei pentru Valentin Bîrleanu a fost împotriva lui Irinel Hauca, un duel între doi jucători aflați în topul clasamentului. Meciul a fost extrem de strâns, ambii concurenți arătând un fotbal de calitate și o disciplină tactică exemplară.
În cele din urmă, stilul de joc prestat de Valentin Bîrleanu și eficiența sa în fața porții au făcut diferența. Acesta a reușit să înscrie 3 goluri și să câștige partida cu 3-2, consolidându-și poziția în clasament, depășindu-l chiar pe Hauca.
CFR Cluj (Adrian Lapoși) vs Unirea Slobozia (Robert Dumitru)
După 4 etape fără victorie, Adrian Lapoși a intrat pe teren hotărât să-și demonstreze valoarea. Jocul său ofensiv a fost de neoprit, iar Robert Dumitru, după ce nu i-a fost acordată o lovitură de la 11 metri, a început să scadă din randament.
Lapoși a reușit să se impună în fața adversarului său, înscriind 4 goluri fără să primească vreunul. Aceasta a fost o victorie categorică și un moment crucial pentru moralul său. Scor final: 4-0 pentru CFR Cluj.După atmosfera de neuitat de la Arad și un spectacol total în etapa 6, următoarea oprire a eSuperligii este la Vivo! Cluj-Napoca, pe 31 ianuarie 2025! Vă așteptăm în număr cat mai mare, să vă susțineți jucătorii preferați și să trăiți alături de noi combinația perfectă între emoția fotbalului și pasiunea pentru gaming!